Programul pentru dezvoltarea abilitatilor antreprenoriale in randul tinerilor si facilitarea accesului la finantare – START
aplicatia va fi deschisa pentru inscriere:17.03.2014 (ora 10.00) – 26.03.2014 (ora 20.00).
Obiectivul Programului
Programul pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare – START”, este un program de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri si Turism (DIMMMAT), prin Directia Implementare Programe pentru IMM (DIMMMAT-DIPIMM)
Obiectivul programului îl constituie stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii, îmbunătăţirea performanţelor economice ale celor existente, creşterea potenţialului de accesare a surselor de finanţare şi dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale întreprinzătorilor în scopul implicării acestora în structuri economice private.
Bugetul Programului
Bugetul alocat Programului pentru anul bugetar 2014, pentru acordarea de Alocaţii Financiare Nerambursabile (AFN) aprobat prin anexa nr. 3/35/26 la Legea nr. 356/2013 a Bugetului de Stat pe anul 2014 este de 13.000.000 lei. Prin implementarea programului în anul 2014 se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de minim 130 de beneficiari.
Ce suma se poate solicita si care este procentul alocatiei nerambursabile?
Prin Program se finanţează implementarea Planurilor de Afaceri , în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute, în următoarele condiţii:
– Alocaţie Financiară Nerambursabilă – maxim 80% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului, dar nu mai mult de 100.000 lei/beneficiar;
– Contribuţie proprie – minim 20% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului.
Concret, 100.000 lei inseamna 80% dintr-un proiect total de 125 000 lei (fara TVA), adica 155 000 lei cu TVA. In acest caz beneficiarul va primi 80% din valoare eligibila, adica din valoarea fara TVA – deci 100 000 lei, si va trebui sa asigure o cofinantare de 20% din valoarea fara TVA adica 25 000 lei. Pe langa acesti 25 000 (20%), beneficiarul va plati din buzunarul propriu valoare TVA-ului, in cazul de fata 30 000 de lei.
Deci, pentru a primi 100 000 lei nerambursabili, beneficiarul va cheltui 55 000 (20% contributia proprie – 25 000 lei + TVA 30 000 lei). Practic, beneficiarul va primi un ajutor financiar nerambursabil in procent de 45% din valoarea totala a investitiei.
ATENTIE! Mare atentie, deoarece pe langa TVA, mai sunt si alte cheltuieli neeligibile, cum ar fi taxe, avize, comisioane, ambalajul, transportul, punerea în funcţiune, instruirea personalului pentru utilizarea celor achiziţionate, nu sunt eligibile.
Beneficiarii Programului (Cine poate solicita ajutor nerambursabil ?)
Pot beneficia de prevederile Programului societăţile comerciale (microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii) care îndeplinesc cumulativ, la data completării planului de afaceri online (anexa 1), următoarele criterii de eligibilitate:
a) sunt organizate în baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale cu modificările şi completările ulterioare sau în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri;
b) sunt IMM, conform prevederilor art. 2 şi ale art. 4 alin. (1) lit. a), b) si c) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, care transpune în legislaţia naţională Recomandarea CE nr. 361 din data 6 mai 2003, publicată în Jurnalul Oficial al UE nr. L124 din data de 20 mai 2003 (au până la 249 de angajaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro sau deţin active totale de până la 43 milioane euro, echivalent în lei.
c) au capital social integral privat;
d) nu au beneficiat de alocaţie financiară nerambursabilă în cadrul Programului în anii anteriori şi nu au asociaţi, acţionari sau administratori care deţin sau au deţinut calitatea de asociaţi/acţionari/administratori ai altor societăţi comerciale care au beneficiat de alocaţie financiară nerambursabilă în cadrul Programului în anii anteriori. Asociaţii, acţionarii sau administratorii care deţin mai multe societăţi comerciale nu pot aplica în cadrul prezentului program decât cu o singură societate comercială.
e) administratorul societăţii este cetăţean român şi are cel puţin studii medii definitivate (cu diplomă de bacalaureat sau adeverinţă care să ateste finalizarea studiilor);
f) au cel mult 2 ani de la înregistrare la Registrul Comerţului la data completării online a planului de afaceri şi obiectul de activitate pe care accesează este eligibil în cadrul Programului.
g) nu au datorii la bugetul general consolidat şi la bugetele locale, atât pentru sediul social, cât şi pentru toate punctele de lucru; Solicitanţii care au datorii eşalonate, conform certificatelor de atestare fiscală, nu sunt eligibili pentru a accesa Programul.
h) nu se află în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, executare silită, închidere operaţională, insolvenţă, faliment sau suspendare temporară a activităţii;
i) nu sunt în dificultate, în conformitate cu prevederile “Liniilor directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea firmelor în dificultate”, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C 244/2004;
j) nu au fost subiectul unei decizii a Comisiei Europene / OTIMMC de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care au făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată şi creanţa integral recuperată.
Cine NU poate solicita finantare ?
ATENTIE ! În cadrul programului NU se acordă AFN pentru orice tip de activitate, codurile CAEN pentru care NU se acordă AFN sunt descrise concret in ghidul solicitantului. Printre codurile CAEN care nu sunt eligibile sunt: 641 – Intermediere monetară; 642 – Activităţi ale holdingurilor; 651 – Activităţi de asigurări; 6910 – Activităţi juridice; 920 – Activităţi de jocuri de noroc şi pariuri.
Pentru a verifica lista integrala a codurilor CAEN neeligibile, consultati ghidul solicitantului.
Nu pot beneficia de Alocaţii Financiare Nerambursabile în cadrul Programului operatorii economici care au primit, cumulat pe parcursul ultimilor 3 ani fiscali (2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în curs), ajutoare de minimis (fie din surse publice naţionale, fie din surse comunitare) în valoare totală de 200.000 euro, echivalentul în lei. Operatorii economici care vor depăşi acest prag prin însumarea Alocaţiei Financiare Nerambursabile acordate prin Program cu alte ajutoare de minimis primite în ultimii 3 ani fiscali pot beneficia de finanţare numai până la atingerea plafonului de 200.000 euro, echivalentul în lei.
Nu pot beneficia de AFN în cadrul Programului operatorii economici în situaţia în care există legături între structurile acţionariatului beneficiarului şi ofertanţii acestuia, între personalul implicat în implementarea Programului şi ofertanţi, atunci când ofertantul câştigător deţine pachetul majoritar de acţiuni în două firme participante pentru acelaşi tip de achiziţie în cadrul achiziţiilor realizate de solicitanţii privaţi ai fondurilor nerambursabile sau în situaţia în care există legături între structurile acţionariatului beneficiarului şi personalul implicat în implementarea Programului şi rudele acestora.
Pentru ce se acorda AFN ? (pentru ce se poate solicita ajutorul nerambursabil)
Obiectul finanţării trebuie să se încadreze în una sau mai multe din urmatoarele categorii eligibile:
a) Echipamente tehnologice maşini, utilaje şi instalaţii de lucru-inclusiv software-ul aferent, necesare desfăşurării activităţilor pentru care a solicitat finanţare, cu excepţia jocurilor de noroc mecanice, electrice, electronice, meselor de biliard, instrumentelor şi automatelor muzicale;
b) Aparate şi instalaţii de măsură, control, reglare, cititoare pentru cod de bare, cântare electronice cu/fără printer pentru etichetare, aparate de marcat electronice fiscale;
c) Mijloace de transport marfă (autoutilitare din categoria N1, N2, N3, cu exceptia vehiculelor de teren simbol G, conform Ordinului MLPTL 211/2003 cu modificările şi completările ulterioare) sau microbus transport persoane, în strictă legătură cu activitatea/activităţile pe care s-a accesat programul;
d) Investiţiile în active necorporale referitoare la brevete de inventie, mărci de produse si servicii (francize[1], etichetare ecologica, licente), software pentru comerţul on-line, software-uri necesare desfăşurării activităţii pentru care se solicită finanţare;
e) Echipamente IT tehnică de calcul (tip PC, format din: unitate centrală, server, monitor, imprimantă / copiator / multifuncţională, inclusiv sisteme portabile, licenţe necesare desfăşurării activităţii, sisteme audio-video,etc.); Nu se pot achiziţiona mai multe echipamente IT, din fiecare tip, decât numărul total de angajaţi după implementarea investiţiei cu componentă nerambursabilă cu excepţia activităţilor care necesită acest lucru (Ex: Internet café, instruire în domeniul calculatoarelor, etc.)
f) Achiziţionarea de spaţii de lucru, spaţii de producţie şi spaţii pentru prestări servicii şi comerţ (clădiri, hale de producţie, spaţii amenajate pentru activităţi de prestări servicii şi comerţ, inclusiv din elemente prefabricate)[2]. Activele din cadrul acestei categorii nu trebuie să aibă destinaţie locativă, trebuie să fie puse în funcţiune la locul implementării proiectului, la momentul decontului;
g) Achiziţionarea de bunuri prevăzute la subgrupele 3.1 mobilier, 3.2 Aparatură birotică şi 3.3 sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale, conform H.G. nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe, cu completarile şi modificările ulterioare;
h) Realizarea unui site[3] pentru prezentarea activităţii solicitantului şi a produselor sau serviciilor promovate (inclusiv cheltuieli înregistrare domeniu, fără hosting), pentru operatorii economici care nu deţin alt site şi care trebuie să fie funcţional la data depunerii cererii de eliberare a AFN, in limita maxima a 10000 lei;
i) Achiziţionarea de instalaţii/echipamente specifice în scopul obţinerii unei economii de energie, precum şi sisteme care utilizează surse regenerabile de energie[4] pentru eficientizarea activităţilor pentru care a solicitat finanţare;
j) Cursuri de dezvoltare a abilităţilor antreprenoriale – pentru asociatul/administratorul societăţii aplicante, curs organizat de către un organism autorizat recunoscut de educaţie antreprenorială în limita a maxim 4500 lei. Furnizorii de servicii de instruire eligibili în cadrul Programului pot fi numai organizaţii furnizoare de instruire autorizate care vor prezenta documente justificative privind calificarea persoanelor ce realizează instruirea în domeniul respectiv;
k) Promovarea on-line a activităţilor societăţii comerciale, elaborarea şi producţia de materiale tipărite de promovare a activităţilor desfăşurate de societate, pe suport hârtie şi pe suport electronic, in limita a 15% din valoarea cheltuielilor eligibile mai puţin promovarea si consultanţa
l) Consultanţă pentru întocmirea documentaţiei în vederea obţinerii finanţării în cadrul prezentului program şi implementarea proiectului (nu mai mult de 5% din valoarea eligibilă/decontată a proiectului mai puţin consultanţa)[5]. La aplicarea procentului nu se vor lua in calcul cheltuielile de consultanta. Furnizorii de servicii de consultanţă eligibili în cadrul Programului pot fi numai organizaţii furnizoare de consultanţă autorizate, având ca activitate autorizată a fi desfăşurată una dintre activităţile incluse în cod CAEN clasa 70
[1] se va prezenta dovada înregistrării mărcii francizate la organismul abilitat din România sau din ţara de origine, cu traducere autorizată în limba romană;
[2] Valoarea activului achiziţionat în cazul programului se va face pe baza unei evaluări al unui expert evaluator ANEVAR cu excepţia spaţiilor din elemente prefabricate
[3] Site-ul se realizează în limba română şi cel puţin într-o limbă de largă circulaţie internaţională.
[4] Sursă regenerabilă de energie, conform definiţiei din Legea 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile, cu modificările şi completările ulterioare.
ATENTIE! Cheltuielile privind TVA, taxe, avize, comisioane, ambalajul, transportul, punerea în funcţiune, instruirea personalului pentru utilizarea celor achiziţionate, nu sunt eligibile.
Care sunt pasii de inscriere in program?
Înscrierea în program, solicitarea acordului de principiu pentru finanţare şi completarea planului de afaceri în vederea obţinerii finanţării se fac on-line pe site-ul www.aippimm.ro.
Pentru participarea la program fiecare solicitant trebuie să se înregistreze cu user şi parolă. După crearea contului de înscriere aplicaţia va trimite automat pe adresa de e-mail a solicitantului un mesaj şi un link de confirmare. După confirmare aplicaţia de înregistrare a planului de afaceri va deveni activă pentru completarea on-line a planului de afaceri şi încarcarea în aplicaţie a documentelor solicitate conform anexei nr. 1 la prezenta procedură. În vederea înscrierii în cadrul Programului, operatorul economic va completa şi transmite on-line planul de afaceri începând cu ora 10.00 a primei zile de înscriere, timp de 10 zile calendaristice de la demararea înscrierii în Program, până la ora 20.00 a ultimei zile de înscriere, cu posibilitatea de prelungire a termenului până la epuizarea bugetului. În cazul în care nu sunt completate coerent şi cu detalii toate punctele şi subpunctele din cadrul fiecărei secţiuni a planului de afaceri, aplicantul va primi scrisoare de respingere.
Calcularea punctajului planului de afaceri se face în timp real şi transparent la transmiterea de către aplicanţi a secţiunilor din aplicaţia software conform grilei de evaluare anexate planului de afaceri, punctajul minim pentru a fi acceptat de principiu în vederea verificării administrative şi al eligibilităţii fiind de 50 de puncte din maxim 100 de puncte posibile.
Aplicatia va fi deschisa pentru inscriere incepand cu data de 10.03.2014 (ora 10.00) pana la data de 16.03.2014 (ora 20.00).
ATENTIE! cele descrise mai sus reprezintă doar o scurta prezentare a programului, cei interesati de program, trebuie sa analizeze foarte bine ghidul solicitantului.
Ghidul solicitantului pentru acest program poate fi descarcat de aici