Sari la conținut

Se dă startul finanțărilor nerambursabile prin programul Comerț 2015

  • de
Finantari nerambursabile

Programul de dezvoltare si modernizare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață – Comerț 2015

Finantari nerambursabileDepunere începând cu: 06.07.2015
Bugetul total: 30.000.000 lei

Termene-limită de depunere

Înscrierea în program, solicitarea acordului de principiu pentru finanțare și completarea planului de investiții în vederea obținerii finanțării se fac on-line, pe site-ul www.aippimm.ro.

Aplicația de înscriere a va fi activă începând cu data de luni 06.07.2015 ora 10.00, până în data de 15.07.2015 ora 20.00.

Obiectivele programului

Programul este o schemă de ajutor de minimis, care urmărește:

  • – întărirea capacității operatorilor economici de promovare a produselor și serviciilor de piață;
  • – dezvoltarea și modernizarea activității comercianților și prestatorilor de servicii de piață.

Solicitanți eligibili

Pot beneficia de acest program societățile comerciale sau cooperative care îndeplinesc următoarele condiții:

  1. sunt înregistrate conform legii și sunt încadrate în categoria intreprinderilor mici si mijlocii;
  2. sunt persoane juridice (societăți/societăți cooperative), care au ca obiect de activitate comercializarea produselor și serviciilor de piață (cod CAEN – în anexele la ghidul solicitantului găsiți lista cu codurile CAEN eligibile);
  3. este considerată intreprindere autonomă, legată, parteneră sau întreprindere unică;
  4. au cel puțin 2 ani calendaristici de la înființare la data completării on-line a planului de investiții  și codul CAEN pentru care solicită finanțare este autorizat de cel puțin 3 luni;
  5. au capital social integral privat;
  6. nu au beneficiat de alocație financiară nerambursabilă în cadrul Programului în ultimii 3 ani și nu au  asociați, acționari sau administratori care dețin sau au deținut calitatea de  asociați/acționari/administratori ai altor societăți care au beneficiat de AFN în cadrul Programului în ultimii 3 ani. Asociații, acționarii sau administratorii care dețin mai multe societăți nu pot beneficia de AFN în cadrul prezentului program decât cu o singură societate.
  7. nu au datorii la bugetul general consolidat si la bugetele locale, atat pentru sediul social, cat si pentru toate punctele de lucru;
  8. au o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane de euro, echivalent în lei, sau dețin active totale care nu depășesc echivalentul în lei a 43 milioane de euro, la finele anului fiscal anterior;
  9. au un număr mediu anual de salariați mai mic de 250, în anul fiscal anterior;
  10. au sediul social, sunt inregistrate la Oficiul Registrului Comertului și iși desfășoara activitatea pe teritoriul României;
  11. nu sunt în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, insolvență, faliment, executare silită, închidere operațională sau suspendare temporară a activității;
  12. nu au depășit plafonul de minimis de 200.000 Euro pe durata a trei exerciții financiare pentru intreprindere unică și 100.000 Euro pe durata a trei exerciții financiare pentru beneficiarii care desfășoară activități de transport de mărfuri în contul terților sau contra cost.
  13. au obținut minim 50 de puncte în urma completării on-line a planului de investiții;
  14. nu au fost subiectul unei decizii a Comisiei Europene sau a OTIMMC de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care au făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată și creanța integral recuperată;
  15. nu au primit un ajutor ilegal,  în conformitate cu prevederile „Liniilor directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea si restructurarea intreprinderilor aflate în dificultate”, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C 244/2004;
  16. nu au fost respinși la finanțare în ultimii 5 ani în cadrul programelor naționale derulate de Departament pe motive de fraudare a procedurii (ex: achiziții second hand, conflict de interese, etc.).
  17. nu există legături între structurile acționariatului solicitantului și personalul din cadrul MEIMMMA/OTIMMC și rudele acestora până la gradul II inclusiv, respectiv fini.

Beneficiarii sunt obligati pentru o perioadă de minimum 3 ani începând cu anul următor acordării ajutorului financiar nerambursabil (AFN), să mențină investiția pentru care primesc AFN în cadrul Programului în mediul declarat în planul de investiții (rural sau urban), să nu aplice amortizare accelerată pentru activele achiziționate în cadrul programului și să păstreze locurile de muncă create prin program conform numărului de locuri de muncă pentru care a primit punctaj în planul de investiții. În caz contrar, ajutorul acordat se recuperează.

Ce sumă se poate solicita ?

Beneficiarii eligibili primesc o valoare a ajutorului de maximum: 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA). Deci, contribuția proprie trebuie să fie de minim 10% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate plus TVA aferent, TVA fiind neeligibilă și trebuie suportat de beneficiar. 

Valoarea maximă a ajutorului financiar nerambursabil este de 135.000 lei pentru fiecare beneficiar.

Se estimează că vor beneficia de aceste ajutoare un număr de cel puțin 200 beneficiari.

Activități eligibile (Cum pot fi cheltuiți banii ?)

Ajutorul de stat se acordă pentru următoarele categorii de activități/cheltuieli eligibile:

  1. achiziționarea de echipamente IT tehnică de calcul (tip PC, format din: unitate centrală, server, monitor, imprimantă / copiator / multifuncțională, inclusiv sisteme portabile, licențe necesare desfășurării activității, sisteme audio-video,etc.);
  2. achiziționarea de cititoare pentru cod de bare;
  3. achiziționarea de cântare electronice cu/fara printer pentru etichetare;
  4. achiziționarea de aparate de marcat electronice fiscale;
  5. achiziționarea de echipamente tehnologice – mașini, utilaje și instalații de lucru – inclusiv software-ul aferent, aparate și instalații de măsurare, control și reglare necesare desfășurării activităților pentru care a solicitat finanțare;
  6. achiziționarea de electro și motostivuitoare;
  7. investitiile în active necorporale referitoare la brevete de invenție, mărci de produse și servicii (etichetare ecologică, licențe), software pentru comerțul on-line, software-uri necesare desfășurării activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață;
  8. achizitionarea de bunuri prevăzute la subgrupele 3.1 mobilier, 3.2 aparatură birotică și 3.3 sisteme de protecție a valorilor umane și materiale (conform HG nr. 2139/2004).
  9. achiziționarea de mijloace de transport marfă (autoutilitare din categoria N1, N2, N3) sau microbuz transport persoane;
  10. certificarea unui sistem de management al calității/ mediului/sănătății și securității ocupaționale/siguranței alimentelor;
  11. realizarea unui site  pentru prezentarea activității solicitantului și a produselor sau serviciilor promovate;
  12. achiziționarea de instalații/echipamente specifice în scopul obținerii unei economii de energie, precum și sisteme care utilizează surse  regenerabile/alternative de energie;
  13. achiziționarea de instalații de încălzire sau climatizare aferente spațiului de comerț sau servicii;
  14. participarea la cursuri de instruire pentru formare / calificare profesionala / specializare / perfectionare profesionala;
  15. comisionul de garantare aferent anului acordarii garantiei, datorat (F.N.G.C.I.M.M.) in cazul garantiilor acordate pentru creditele contractate de beneficiari in vederea realizarii planurilor de investitii acceptate in cadrul Programului, pentru solicitantii care asigura aportul propriu din credit;
  16. consultanta pentru obtinerea finantarii in cadrul prezentului program si implementarea proiectului.

Modalitate de înscriere

  • Pentru participare la program, fiecare solicitant va completa online planul de investiţii pe pagina dedicată (www.aippimm.ro) şi îl va transmite către Direcţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri.
  • Perioada de inscriere este de 10 zile, cu posibilitatea de prelungire până la epuizarea bugetului.
  • După terminarea perioadei de inscriere on-line, firmele sunt obligate ca în termen de 10 zile lucrătoare de la momentul primirii scrisorii de acceptare la evaluarea adminsitrativă, să se prezinte la sediul Direcţiei cu un dosar complet.

Modul de evaluare a cererilor

Evaluarea planurilor de investiţii din cadrul programului Comerţ se face în două etape:

  • Etapa 1 – Evaluarea din punct de vedere administrativ şi al eligibilităţii documentaţiei depuse. Se face în maximum 5 zile lucrătoare de când a expirat termenul de predare a documentaţiei.  Se verifică aşadar dacă sunt indeplinite în principal criteriile de eligibilitate: cod CAEN, cheltuieli, documentele necesare să fie prezente la dosar.
  • Etapa 2 – Evaluarea efectivă a planului de investiţii. Încă din momentul completării acestuia online, beneficiarul primeşte un punctaj, total transparent, pe baza răspunsurilor la o serie de întrebări obiective. Punctajul total este de 100 de puncte, însă beneficiarul trebuie să acumuleze minimum 50 de puncte pentru a fi acceptat spre finanţare. Se ordonează planurile de investiţii în funcţie de punctajul obţinut, iar cele mai bune primesc finanţare. În limita bugetului disponibil.
  • Grila de punctaj este prezentata mai jos. Anul trecut punctajul minim cu care s-a obținut finanțare a fost de 85 de puncte.
  • Grila de evaluare programul Comert 2015Acesta este doar un rezumat al programului, pentru detalii complete despre acest program de finanțare – descărcarea ghidului solicitantului și anexelor accesați pagina web a programului www.aippimm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verificare * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.