Până anul trecut (2014), inclusiv, fondurile nerambursabile acordate de stat, prin programul SRL-D, dedicate întreprinzătorilor debutanți în afaceri, se acordau doar tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18-35 de ani împliniți la data depunerii cererii. Începând cu data de 11.iulie 2014, prevederile Ordonanţei de urgenţă nr. 6/2011 au fost modificate și completate prin Legea nr. 97/2014, și astfel orice cetățean român cu vârsta de minim 18 ani, va putea să își deschidă propria firmă și să debuteze în afaceri prin Programul SRL-D, singura condiție fiind acum, ca cei care vor să beneficieze de acest program, să nu mai fi avut în trecut nicio firmă înființată și nici să nu fi avut calitatea de administrator/asociat în cadrul unei firme.
Conform Legii nr. 97/2014 orice întreprinzător debutant în afaceri va putea beneficia de facilităţile oferite de stat prin Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor, urmând ca prevederile Ordonanţei de urgenţă nr. 6/2011 să nu se mai aplice doar în cazul tinerilor întreprinzători în vârstă de cel mult 35 de ani, ci întreprinzătorilor debutanţi în afaceri, indiferent de vârstă.
Noul act normativ pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri a fost adoptat de Senat în data de 2 iunie 2014 şi de Camera Deputaţilor (Cameră decizională) în 11 iunie, după care legea 97/2014 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 506/2014, urmând ca noile prevederi să se aplice începând cu data de 11 iulie 2014.
Conform Legii nr. 97/2014, prin programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor se vor acorda facilităţi “pentru microîntreprinderile nou-înfiinţate, conduse de întreprinzători debutanţi în afaceri, care desfăşoară pentru prima dată activitate economică, prin intermediul unei societăţi cu răspundere limitată”.
În ceea ce priveşte obligaţiile care trebuie îndeplinite, notificarea în scris cu privire la înfiinţarea firmei se va face în cel mult 30 de zile lucrătoare de la înregistrare, și nu de 10 zile lucrătoare, aşa cum se cerea până acum.
O altă modificare este că, se introduce precizarea că salariaţii (cel puţin 2) angajaţi cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată (care trebuie menţinuţi în activitate până la pierderea calităţii de microîntreprindere a unui întreprinzător debutant în afaceri) trebuie să aibă normă întreagă. Prevederea referitoare la angajaţii cu normă întreagă fiind aplicabilă doar întreprinderilor nou-înfiinţate după data de 11 iulie 2014.
FACILITĂŢI ACORDATE PRIN PROGRAMUL SRL-D
Facilitățile acordate rămân aceleași ca și în vechiul program, care era dedicate doar tinerilor nă în 35 de ani. Astfel, odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi, întreprinzătorii debutanţi în afaceri vor beneficia de următoarele facilităţi:
– acordarea unei alocaţii financiare nerambursabile de cel mult 50% – dar nu mai mult de 10.000 de euro sau echivalentul în lei – din valoarea proiectului aferent planului de afaceri, pentru care se face dovada surselor de cofinanţare;
– garanţii pentru creditele contractate de beneficiari pentru realizarea planurilor de afaceri acceptate, până la maxim 80% din valoarea creditului solicitat, în limita a 80.000 de euro sau echivalentul în lei;
– scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori, potrivit legii, pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult patru salariaţi (angajaţi pe perioadă nedeterminată);
– scutirea de la plata taxelor pentru operaţiunile de înmatriculare efectuate la oficiile registrului comerţului pentru înregistrarea microîntreprinderii şi de la plata tarifului pentru publicarea în Monitorul Oficial, Partea a IV-a;
– consiliere, instruire şi sprijin.
Programul SRL-D este un program multi-anual care se va aplica până în anul 2020, și se estimează că în fiecare se vor aproba aproximativ 500 de cereri de finanțare, deci vor primi finanțare aproximativ 500 de întreprinzători debutanți.
Daca doriti utilaje fast-food profesionale va pot indruma unde am dotat si eu un restaurant,se afla in sectorul 2,si i gasiti pe facebook.com/valyhoreca sau la numarul 0765.989.858 !
Buna ziua, as putea accesa fonduri europene pt a deschide o cafenea???
Am vârsta de 30 de ani.
Buna ziua!!! As dori sa deschid un magazin de fructe si legume,ce conditii trebuie sa indeplinesc pt a ma incadra pentru la cei 10000 de euro!!! Va multumesc anticipat!!!
Buna,
Programul SRL-D cu cei 10.000 de euro nu mai există, statul a lansat anul trecut un program mult mai bun StartUP Nation, prin care acordă 44.000 de euro, 100% nerambursabili. Dar, pentru afaceri de genul, în general pe afaceri din sfera comerț, șansele de a primi finanțare (atât pe acest program, cât și pe altele) sunt foarte mici, dacă nu chiar nule. Spun asta pentru că pentru a obține finanțare, trebuie obținut un punctaj cât mai mare (anul trecut au fost acceptati doar cei cu 95 – 100 de puncte, din maximul de 100, și câteva proiecte cu 90 de puncte, iar pe comerț, conform grilei de anul trecut s-ar putea obține, în cel mai bun caz, 85 de puncte.
Bună ziua. As dori sa.mi deschid un magazin second hand. Imi puteți spune va rog dacă se oferă fonduri nerambursabile pentru aceasta activitate? Precizez ca am 26 de ani. Mulțumesc
Buna ziua,
Exista fonduri nerambursabile si pentru activitati de comert, dar, in principiu pentru second-hand, mai ales daca va referiti la vanzare de haine (dar nu numai) sunt extrem de mici șansele de a obține fonduri, plus ca, pe majoritatea programelor de finantare, exista tot felul de conditii de indeplinit, cum ar fi sa angajati si sa mentineti 2 angajati noi, timp de 3 ani, etc. plus ca banii se acorda in general pentru investitii in echipamente/utilaje/instalatii, etc.
buna ziua,numele meu este Laura,de curand am citit pe internet ca ar exista cateva variante UE pentru finantare.noi ne-am cumparat o casa la tara intr-un sat unde nu este magazin alimentar si bar,tocmai deasta am cumparat in dorinta de a ne deschide noi unul din finantare propie si ca si plan avem inca un an de muncit in germania.noi lucram in germania de 6 ani si la sfarsitul anului viitor dorim sa ne intoarcem definitiv in tara si sa pornim o afacere din bugetul propiu,dar de curand am citit cateva informati legate de o finantare prin fonduri europene nerambursabile.langa casa pe care am cumparat-o se afla inca una de vanzare si dorim in cursul anului viitor sa o achizitionam pentru infintarea unui magazin alimentar si un bar.economiile noastre in prezent pt afacere se ridica la suma de 8000€.planul in prezent este sa ramanem si anul viitor sa strangem restul de bani pt infiintare dar de curand am citit ca ar exista cateva oferte de la UE pt finantare si am dori sa stim daca am avea nevoie sa ramanem inca un an aici sau sa incepem demersurile cu un proiect UE din luna ianuarie.va multumim anticipat.cu respect laura si dan
Buna, am raspuns direct pe e-mail!Succes!
Buna ziua, doresc sa ma intorc in tara dupa 10 ani de strainatate, vreau sa stiu daca exista vreun ajutor si cum pot accesa ajutorul de instalare, de asemenea vreau sa deschid o firma de curatenie in mediul urban in partea de vest a tarii, exista fonduri pt. debutarea acestei activitati? Va multumesc anticipat
Buna ziua,
Despre ajutorul de instalare nu va pot oferi detalii, nu mă ocup de așa ceva, in schimb, referitor la variante de finanțare a afacerilor, sunt destul de multe programe atat de la bugetul de stat cât și cu finanțare UE. Însă, modul corect și “sănătos” de abordare a ideeii accesarii unor fonduri nerambursabile trebuie sa aibă ca și punct de pornire o idee serioasă de afaceri, un plan de afaceri pe care doriți să îl implementați, indiferent dacă se acordă sau nu fonduri pentru acel tip de business, și nu invers, adică oportunitatea accesării unor fonduri nu trebuie să fie “cauza” unei idei de afaceri – este total greșit! Concret, ca si exemplu, nu îmi deschid spălătorie auto doar pe motiv că pentru așa ceva se dau fonduri, sau nu deschid covrigărie pentru că pot accesa fonduri nerambursabile – modul corect este, da, vreau să deschid spălătorie auto, am deja un plan creionat, am deja un plan financiar si ceva resurse să demarez afacerea, și cu atât mai bine am aflat că pot accesa și fonduri nerambursabile – asta este gândirea corectă și punctul de la care trebuie plecat! Succes!
Buna ziua!
As dori sa aflu daca pot accesa fondurile nerambursabile pt un srl-d proaspat infiintat, din domeniul design-ului, caen-ul principal fiind 7410
multumesc
Buna ziua,
Programul SRL-D se pare ca nu va mai fi lansat anul asta, nici programul START, dar vor exista solutii de finantare, de la 1 mai se va lansa Start-up Nation Romania. Aveti mai multe detalii pe email! Succes!
Buna ziua,
Puteti sa imi spuneti daca pentru automatele de cafea/mancare se pot accesa fondurile europene nerambursabile?
Multumesc anticipat.
Buna ziua,
Este prea sumară întrebarea, sunt necesare mai multe detalii despre afacere, ce activitati implica, care este ideea afacerii-modul de functionare, etc.
Buna ziua, as dori sa va intreb daca pot infiinta o firma de inchirieri aparatura sau prestari servicii si daca pot beneficia cei 10000 euro si care sunt conditiile. multumesc anticipat!
Bună ziua,
Depinde de codurile CAEN pe care se încadrează activitatea dorită. Se finanțeaza un singur cod CAEN, verificati lista de coduri ne-eligibile din cadrul Procedurii si daca codul dorit nu se află pe acea listă, înseamnă ca se poate accesa programul. Mai multe detalii aveți pe e-mail! Succes!
Buna ziua! As dori sa stiu daca se pot accesa fonduri nerambursabile pentru o cultura de goji si care sunt condițiile pentru a fi eligibil. Multumesc!
Bună ziua,
Programul SRL-D nu finanteaza afaceri din domeniul agricol/pomicol sau zootehnic, pentru aceste domenii sunt programele din cadrul PNDR. Mai multe informatii aveti pe e-mail! Succes!
Buna ziua va rog am nevoie de unele raspunsuri,am baiat student anul 2ASE Bucuresti Marketing si in feb 2017 ii ies actele pt un srL(vanzrea produselor alimentare) este eligibila??? Ce conditii trebuie sa îndeplinească? Unde ne adresam?
Buna ziua, aveti un raspuns pe email. Succes!
Buna ziua,
Imi spuneti va rog cand se da startul pentru 2017, si daca as putea sa optin cei 10000euro…(10000 euro am eu)…pentru un fast food 🙂
Multumesc frumos!
Buna ziua,
Puteți accesa programul SRL-D, in 2017 (nu se stie data lansarii – posibil martie), domeniul fast-food fiind eligibil. Mai multe detalii aveti pe e-mail. Succes!
Bună seara !mai exacta pana la ce varsta, se pot accesa fondurile?? Mulțumesc
Buna seara,
Nu exista criteriu de varsta, singura conditie este sa nu fi avut niciodata firma, sau calitatea de administrator/actionar/asociat
Buna ziua.Mi-ar fi util sa stiu daca fondurile se pot acirda si pentru deschiderea unui magazin de haine secon hand,si cum mai precis ar trebui sa depun dosarul,multumesc anticipat.
Buna ziua,
Teoretic activitatile de comert, magazin sunt eligibile, dar practic nu aveti sanse sa obtineti finantare nerambursabila pentru astfel de activitate. Succes!
Buna ziua!
As dori sa stiu daca aceste fonduri mai sunt disponibile si in anul 2017 si care vor fi sumele acordate pentru finantare. Doresc sa deschid afacere in domeniul turismului in acest an. Multumesc!
Vreau sa imi deschid o florarie,dar si onlin’si o sera de ghivece
Ok, si doriti cu fonduri? Ce buget va este necesar? Aveti 50% din acel buget plus banii pentru costurile neeligibile? Sunt necesare mai multe detalii pentru a va da un rapsuns concret!Succes!
Buna ziua
Fiul meu doreste sa infiinteze un SRL-D pt a deschide o agentie imobiliara.Are sanse sa fie eligibil pt finantare?
Multumesc
Buna ziua,
Daca va referiti la tranzacţii imobiliare:
– 681 – Cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii
– 682 – Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
– 683 – Activităţi imobiliare pe bază de comision sau contract
Acestea enumerate NU sunt eligibile pe SRL-D.
Aveti un raspuns mai detaliat pe e-mail!Succes!
Buna ziua As dori sa știu si eu pentru anul 2017 pentru aceste fonduri ce este nevoie si care sunt afacerile pentru care se dau fonduri , eu nu sunt in țara de ceva ani si as dori sa vin acasă si sa deschid o afacere . Puteți sa îmi lăsați si mie un răspuns . Va mulțumesc anticipat
Buna ziua,
Aveti un raspuns detaliat pe email. Succes!
Buna ziua! As vrea sa stiu daca se pot obtine fonduri pentru a deschide o sala de cursuri\limbi straine pentru copii, in mediul rural, cu srl-d.
Buna ziua,
Da se poate. Mai multe detalii aveti pe email! Succes!
Buna ziua, s-a incheiat programul? Multumesc.
Buna ziua, da, s-a incheiat sesiunea pe anul 2016! Pentru alte detalii va rog lasati un mesaj!
Multumesc. Mi-as dori sa aflu mai multe detalii despre aceasta oportinutate, pentru 2017, sa inteleg cum functioneaza, daca ideea mea este eligibila si care este suma de care pot dispune, poate nu am nevoie de 10000E. Multumesc.
Cu placere! Va voi raspunde intr-un mesaj privat pe email!
Cu placere! Aveti un raspuns detaliat pe e-mail! Succes!
Buna ziua,
Fica mea doreste sa dechida un salon de manichiura intr-o camera din apartamanet.
Are sanse sa acceseze fonduri nerambursabile de 25000 EURO, fara ca sa puna garantii??? Creza doua locuri de munca, pentru ea si pentru o femeie de serviciu, sau daca se poate numai pentru ea. A terminat acuma facultatea in domeniul administrativ, dar are postliceal facut in domeniu manichiura pedichiura si un curs de specialitate in domeniu prin AJOFM.
VA MULTUMESC!
Buna ziua,
Sanse sunt, programe de finantare sunt multe, dar discutia trebuie detaliata mai mult.
Buna ziua.
Pot accesa acest fond pentru deschiderea unui loc de joaca pt copii?
Precizez ca am 46 ani
Multumesc mult
Da
Buna ziua!pot accesa acesti bani daca doresc sa imi deschid un magazin cu produse alimentare si nealimentare?
Da, puteți accesa programul SRL-D.
Deocamdata nu se stie exact data lansarii pentru 2016, dar este posibil sa se lanseze chiar luna aceasta, sau in iulie. Mai multe detalii aveti pe email. Succes!
Buna ziua. M-ar interesa sa deschid o cafenea micuta. Ma incadrez sa obtin suma de 10.000€? Si daca da, care sunt criteriile de acordare? Va multumesc
Da, puteți accesa programul SRL-D.
Deocamdata nu se stie exact data lansarii pentru 2016, dar este posibil sa se lanseze chiar luna aceasta, sau in iulie. Mai multe detalii aveti pe email. Succes!
Buna seara ,
Exista posibilitatea infiintarii unui srl-d intr-o afacere in domeniul vanzarilor/comert ? mai exact comert cu ridicata.
Multumesc.
Buna, va rog sa verificati lista codurilor CAEN eligibile pe acest program!Succes!
As putea deschide un magazin mixt cu progamu srl D in mediu rural si cum as putea fi informat va multumesc
Da, puteți accesa programul SRL-D.
Deocamdata nu se stie exact data lansarii pentru 2016, dar este posibil sa se lanseze chiar luna aceasta, sau in iulie. Mai multe detalii aveti pe email. Succes!
Buna ziua am o firma srl nou înființată în mediul rural punct de lucru as fi interesată daca prin programul dv-stra pot obtine fonduri pentru ridicarea unui depozit (activitate ridicarea fructelor si legumelor vanzarea cu caracter specific .produse alimentare)multumesc
Buna ziua, va rog sa oferiti mai multe detalii despre tipul firmei – SRL, SRL-D, etc. Succes!
Pot deschide o spalatorie chimica SRL -D in mediul rural???? Am sanse de a obtine finantare va rog?
Buna ziua. Da, puteți accesa programul SRL-D pentru spălătorie chimică.
Deocamdata nu se stie exact data lansarii pentru 2016, dar este posibil sa se lanseze chiar luna aceasta, sau in iulie.Mai multe detalii aveti pe email. Succes!
Pentru un magazin sh universal cu locația închiriată se poate aproba
Da, se poate.
Doresc sa infiintez un SLR-D,domeniul de activitate sa fie scoala de soferi. Ma incadrez pentru fonduri europene?
Da, dar nu este eligibila achizitia de masini
Buna ziua,doresc sa stiu daca se aplica si in cazul deschiderii unui magazin second hand sau a unei spalatorii auto.
Multumesc
Buna,
Da, in principiu se poate accesa programul pe ambele tipuri de afaceri, dar sansele sunt foarte mici pe afacerile de comert, mult mai mari sunt sansele pe spalatorie auto. Mai multe detalii aveti pe e-mail. Succes!
Buna ziua,
Programul SRl-D se desfasoara si in 2016? Multumesc!
Buna ziua,
Da, și anul acesta se va lansa programul. Deocamdata nu se stie exact data lansarii pentru 2016, dar e posibil sa fie curand. Mai multe detalii aveti pe email. Succes!
Buna seara,
Exista cumva posibilitatea infiintarii unui SRL-D pentru o afacere sistem franciza?
Multumesc.
Da, sunt eligibile si achizitiile de francize. Mai multe detalii aveti pe email! Succes!
Buna ziua.Si eu sunt interesat sa demarez/infiintez un SRL-D pentru o afacere in sistem franciza,as putea primi si eu cateva informatii in acest sens?!Multumesc anticipat!
Da, puteți accesa programul SRL-D pentru franciză, cu conditia ca activitatea să fie una din cele eligibile. Mai multe detalii aveti pe email. Succes!
Pentru a demara o investitie in agricultura de exemplu o sera legumicola si al doilea domeniu sa fie constructiile se poate face srl-d pentru a obtine finantare.
Bună ziua,
Pe SRL-D nu se finanteaza afaceri care tin de agricultura, feme, pomicultura zootehnie, deci nici sere etc. pentru aceste activitari sunt masurile din cadrul PNDR 2014-2020, care se acorda doar in mediul rural.
Revenind la SRL-D, se pot obtine fonduri dar pt. constructii nu pentru sere de legume. Mai multe detalii aveti pe email. Succes!
Buna ziua,
1.o firma cu cod caen 4690 -comert cu ridicate nespecificat are sanse de castig pe programele START si Comert in 2016 sau doar pe Tineri?
2. de ce se da punctaj mai mare la o firma de productie, IT, servicii decat unei firme de comert?
eu estimez o cifra de afaceri in 2016 de minim 300.000 de euro, fac 7 angajari in 2016 , in 2017 10 angajari si o cifra de afaceri de minim 1 mil de euro -o firma de IT cu 4 angajati nu face mai mult de 50.000 de euro/an !
3. tablete pentru agentii de vanzari se pot cumpara,dar telefoane?
agentu meu merge pe teren si este mai greu sa scoata laptopu pentru prezentare, scoate tableta si se descurca mai usor!
4. pentru START SI COMERT se aplica minim 40% pentru investitii si 60 % salarii, stocuri de marfa etc sau doar pentru TINERI ?
cU STIMA
Buna ziua,
Pe programul START nu prea sunt șanse de a obține finanțare pentru o acitivitate de comert, deci cele mai bune optiuni ar fi programul SRL-D sau cel pentru Comert si Servicii. Mai multe detalii aveti pe e-mail. Succes!